A fost ultima expozitia agricola a acestui an. In 2013, prin mai, se redeschide sezonul expozitional autohton cu Agraria, la Cluj Napoca. Zic autohton pentru ca cel european se deschide cu SIMA -Salonul International de Masini Agricole de la Paris, din 24-28 februarie. (De neratat! si SIMA, si Parisul!)
Indagra a fost si anul acesta o expozitie greu de definit. I-as spune expozitie agricola, daca ma uit la firmele din curte, care au etalat ce este mai nou in lumea masinilor agricole. Dar Indagra a vrut sa fie mai mult decat atat. Si a organizat si o expozitie de ambalaje, si una de utilaje dedicate industriei alimentare, si o expozitie de vinuri, si un targ de produse traditionale (taman pe ultimul, nu'l puteau rata!). 5 targuri intr-unul singur. Care, sigur, e onest fata de Indagra sa o spun, atrage mai multi vizitatori decat toate celelalte expozitii din tara la un loc. Pacat ca anul acesta n-au mai facut si targul de turism (pe cel de dinti il pun abia peste o saptamana sau doua, de parca agricultorii nu trebuie sa aiba un zambet perfect).
Indagra este un amestec eterogen de pastrama, pixuri, pungi fosnitoare si inox alimentar, de vinuri fine si mamaliga cu branza de burduf, de vaci performante (50 de litri de lapte pe zi) la care se holbau tarani ce plecasera de acasa lasand animalul priponit in marginea santului (oare cate vaci ca ale lui trebuie sa creasca pentru 50 de litri de lapte pe zi? 7? 10?) Printre ei, se miscau dezinvolt politicieni si lumea buna a agriculturii, fermierii, recunoscuti de toate firmele, invitati sa intre in standuri. Poate pentru o vorba, pentru o afacere. Unii recunosc ca au facut afaceri bune la Indagra. Altii se intreaba daca vor mai veni la anul.
Remarc faptul ca toata presa a pus reflectoarele pe Victor Ponta si Daniel Constantin, dar nu zice nici un ziar ori televiziune de fermierii adevarati care erau acolo. Si erau, Slava Domnului. Poate nu i-or cunoaste. Sau Indagra ramane doar un eveniment magnetic politic. Si pentru oraseni, ce vin sa caste gura. Sa fim corecti, avem nevoie de astfel de evenimente agricole, mai putin orientate spre fermierul-om de afaceri si mai mult spre cel neimplicat in agricultura.
Imi spunea un prieten venit la targ: "cand il vezi pe cate unul cum taraste cate un pomisor dupa el prin expozitie, stii ca ala pomicultor nu e. Ci doar se bucura de vreun gheseft cinstit."
Dar sa las vorbele, sa trec la imagini. Fotografiile nu-mi apartin, sunt cele oficiale ale expozitiei, distribuite presei.
Pentru mine, din judetul Olt, e destul de departe Bucurestiul si nu m-am putut duce sa vad IndAgra Farm. Dar am citit despre expozitie în ziarul Gândul, un ziar pe care îl consider serios si bine informat. Asa am aflat ca cele mai importante evenimente la expozitia nationala de agricultura au fost degustarile de palinca, zacusca, brânzeturi si pastrama. Ele “au facut deliciul editiei de anul acesta a târgului IndAgra Farm din Bucuresti”.
RăspundețiȘtergereApoi, am mai aflat ca multi dintre cei care au expus produse “din domeniul agriculturii si zootehniei” se întorc înapoi “cu mai mult de jumatate din marfa cu care venisera la târg”.
Eu, care cresc câteva zeci de vaci cu lapte si cultiv porumb, grâu, rapita si lucerna, ma uit nedumerit: târgul asta agricol o fi un fel de iarmaroc?
Caci, iata ce mai aflu din ziar:
O producatoare de miere ecologica din Muntii Rodnei a vândut - la IndAgra! - lumânarele confectionate din ceara naturala de albine.
Altul, care zice ca e fermier venit tocmai din Maramures, a reusit sa vânda câteva borcane de zacusca si magiun, dar a si pus la bataie mai multe castronase cu marfa de degustat. “Cu ce am vândut, abia mi-am acoperit cheltuielile cu drumul si cu chiria la târg”, se vaita el.
Pai tu, agricultor serios ce te afli, bati drumul pâna la Bucuresti sa vinzi câteva borcane de zacusca? La un târg national de agricultura te duci sa vada lumea ce performante ai tu în ferma!
La fel s-a întâmplat si la standurile de flori, unde vizitatorii s-au înghesuit la magnoliile de 18 lei ghiveciul. Si cultivatorii de magnolii, tot agricultori sunt? Au si ei un tractor, un plug în prispa, ori ceva vite?
Pomii fructiferi, de 15 lei/
bucata, s-au vândut chiar bine, judecând dupa faptul ca multi dintre vizitatorii care paraseau IndAgra Farm carau puieti de meri, guturi, piersici.
În schimb, importatorii de utilaje agricole vorbesc despre criza. “Asa e în fiecare an, venim cu exponatele si ne facem contacte. Din 40 de oameni, câti ne-au vizitat zilnic, cred ca cinci ne vor cauta si dupa târg”, spune optimist reprezentantul unei firme de tractoare si combine.
Asadar, din 40 de vizitatori, 5 sunt interesati de agricultura adevarata. Restul trec sa cumpere zacusca...
Textul de mai sus a aparut in Profitul agricol nr 41 din 2009. Dar il putem republica si astazi, realitatea a ramas ancorata de el...