miercuri, 6 octombrie 2010

Oficial, e pe piata: Claas Lexion 770

Saptamâna trecuta Agrocomert Holding si-a promovat ultima combina Claas intrata pe piata, Lexion 770.

Pretendenta la titlul de cea mai mare combina din lume, este un utilaj creat pentru fermele mari si foarte mari. Turneul modelului 770 s-a tinut în doua ferme de top, la Combinatul Agroindustrial Curtici si la Teldrum Turnu Magurele. Numele celor doua au fost aproape suficiente pentru a convinge fermierii sa vina. Daca la asta se adauga si bunul nume din piata al Agrocomert si mai ales al Claas, prezenta e un lucru sigur.

Si la Curtici, si la Turnu Magurele, au venit aproximativ 150 de fermieri, fiecare atent curtat de reprezentantii de vânzari ai Agrocomert. Poate nu vor cumpara toti câte un 770, dar nu neaparat  acesta este scopul acestor întâlniri. Oamenii socializeaza, îsi povestesc experientele, vânzatorii devin apropiati, imaginea brandului este mult întarita.

Tipicul demonstratiei Agrocomert a fost diferit fata de alte evenimente de acest gen. Prezentarile în sala, cu proiectoare si laptopuri au durat câteva ore. Stiam ca Radu Luigi, reprezentantul Claas în România, este un bun vorbitor. Acum însa a convins ca poate tine audienta atenta câteva ore bune, povestind cu pasiune fiecare detaliu tehnic al noii combine de la Claas. Si a avut despre ce vorbi. Claas a facut o multime de schimbari de detaliu, pentru a-si pastra renumele de cele mai bune combine din lume.

Discutiile tehnice nu le vom mai aminti aici, noi prezentând amplu combina într-unul din numerele trecute ale Profitului agricol. Dupa orele de sala, si o oprire la restaurant, a venit rândul demonstratiilor. De exemplu, la Teleorman, combina Claas, bine reglata, a recoltat porumb într-o sola pastrata special. Si mai toti fermierii au mers în urma ei, verificând pierderile cu atentie. Cele câteva boabe gasite la distanta mare erau nesemnificative.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu